Ruladă de curcan cu ciuperci, caltaboş, sarmale, ciorbă de burtă, plăcintă cu carne… şi în general „nu e floare cum e varza şi nici pasăre ca porcul”. Noi, românii, parcă nu simţim că e sărbătoare dacă nu mâncăm tradiţional. Iar tradiţia ce înseamnă? Carne de miel la Paşte şi carne de porc la Crăciun. Dacă la miei sunt suficienţi care au rezerve, când vine vorba de porc, varietatea produselor derivate satisface mai toate gusturile.
Ce înseamnă, dar, Crăciunul la români? Undeva între chiolhan şi party, depinzând de statutul social, manifestarea e aproximativ aceeaşi: se umple o masă cu de toate (ca la shaorma), se adună în jurul ei toţi ai casei şi ca atmosfera să fie completă se bea invers proporţional cu bugetul familiei. Urmarea e previzibilă: câteva kilograme în plus pe termen lung şi dureri de stomac, balonare şi senzaţie de prea-plin pe termen scurt.
Ce ne facem, însă, când e an de criză? Dăm din colţ în colţ, ne lamentăm, dar nu pentru că nu am avea bani să cumpărăm brad sau cadouri pentru copii, grijile astea sunt secundare, nu… Problema stringentă e: la ce să renunţ – la jumări sau la piftie? Spun asta pentru că încă de acum o săptămână am privit ca hipnotizat imaginea unor hypermarketuri hyperaglomerate pe ale căror rafturi zac jucării, bomboane şi ornamente de pom, dar în care nu mai găseşti urmă de lebăr sau cârnaţi de casă. Inutil să menţionez că după ce pândeşti în parcare să prinzi un cărucior liber trebuie să faci slalom cu dibăcie prin aglomeraţie şi să aştepţi la casă răbdător. Toate astea pentru că întreg oraşul s-a mutat în Carrefour, Metro, Kauffland şi Real.
Deşi ne grăbim să importăm toată gama de obiceiuri de peste ocean, în privinţa Crăciunului nu-mi fac nicio grijă că va deveni vreodată, la români, prilej de linişte, bucurie în familie, fericirea de a face şi a primi daruri… în fine, fiţe din astea americăneşti. E atât de împământenită foamea mioritic încât sărbătoarea e momentul când în sfârşit avem motiv să ne ghiftuim şi să recuperăm mesele pierdute în timpul anului: mic-dejunurile pe care nu avem timp să le luam la masă, ci la volan, prânzul de la Mc’Donalds sau Spring time şi cinele pe care suntem prea obosiţi să le gătim şi le schimbăm cu comanda de pizza pe care o savurăm uitându-ne la meci/ Dan Capatos.
Exagerez şi o fac intenţionat. Generalizez şi asta vreau. Indignează-te! Vreau să fiu contrazis. Dar nu cu afirmaţii gratuite… sunt gata să mi se dea peste nas cu fapte; vreau să văd oameni care se bucură de bradul şi luminile din centrul oraşului, vreau să îmi sune colindătorii la uşă, vreau să aud copiii în autobuz vorbind despre Naşterea lui Iisus şi vreau să fie oameni la slujba de Crăciun.
Vă urez, după caz, Crăciun fericit!/ Poftă bună!
Platon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu