Eroul meu tragic- Emil Boc

Incredibil - azi îi sunt recunoscător lui Emil Boc. Mi-a demosntrat live, de la tribuna Parlamentului Romaniei ce înseamnă pentametru antic și mai ales ce efect produce. Știam doar în teorie despre efectele cathartice ale versurilor lui Eschil, Sofocle și Euripide. Mă împăcasem cu gândul că spectacolul tragediei eline nu poate fi reprodus cu acuratețe și că nu voi experimenta catharsisul descris de Aristotel. Însă, chiar acum când scriu, sunt infirmat; Premierul României recită silabă cu silabă un monolog care îmi aduce milă și groază, purificându-mă de problemele mele egoiste. E adevărat, din confortul propriului pat, prin intermediul undelor și nu prin emoția generată în amfitearul antic am parte de această experiență nouă pentru mine – mea culpa. Nu fac parte din ”Corul robilor” risipiți pe străzile capitalei. Stasima lor nu e și a mea.

 Revin însă la interpretatea lui Emil Boc – în spatele unui Creon stăpân pe sine, rațional și coerent, pentru un ochi antrenat se întrezărea de fapt un Oreste bântuit de Erinii. Cu masca politicianului capabil, lipsit de coturni, dar cu un element de costum simbolic pentru istoria recentă a vieții politice din România – cravata violetă – personajul negativ al zilei a dat o reprezentație impecabilă. A intonat vers cu vers, la propriu în dulcele stil clasic, o lamentație a apărării în situație de avarie. Obsedant și egal a accentuat rând pe rând fiecare dintre cele cinci silabe ale pentametrului și a dus până la capăt incantația. Melosul redundant l-ar fi făcut pe un spectator detașat să empatizeze cu viteazul conducător ce cu durere în suflet a luat decizii înțelepte pe care vulgul ignorant nu le poate cuprinde în limitele înguste ale înțelegerii sale. Duios, dar ferm, crud, dar drept. Scos din contextul bine-cunoscut al realității, acest personaj halucinant are toate șansele să fie credibil într-o piesă de teatru. Actantul și-a dat măsura talentului și s-a identificat cu personajul, s-a pus în situație și aproape că m-a păcălit la un moment dat și am crezut că și gândește – norocul meu a fost că am început să am un ochi critic antrenat.

Nu voi continua să analizez spectacolul de astăzi pentru că deja simt cum cad pe panta derizoriului și e păcat. Emil Boc nu e un erou antic, oamenii ieșiți în stradă nu sunt coreuți, iar străzile Bucureștiului nu sunt amfiteatrul din Delphi. Cel mai grav e că scenariul nu îl are ca autor pe Homer, ci se compune ad-hoc din realitățile paralele care dintr-un anumit punct își neagă legitatea și  converg spre un deznodământ care nu este necesar, dar pare din ce în ce mai probabil: o țară de Estragoni și Vladimiri așteptându-l pe Godot.

Platon